English German French Italian Dutch Hungarian Romanian Finnish    
 ITCCA Europe  Original Yang Style  Daoist Meditation  
Chu meditiert_20051015000357.jpg

Meditaţie Taoistă

Înseamnă a te afla în centru. Acolo, în cele mai adânci nivele ale conştiinţei noastre, la mare depărtare de toate mişcările energice ale conştientului nostru. În centru, unde gîndurile, problemele şi sentimentele nu mai au nici o influenţă asupra noastră, acolo unde nu mai există decât liniste şi contemplare. Conştiinşa se scufunde în ea însăşi.


Concentrarea necesită şezutul cu picioarele încrucişate pe sol, într-o poziţie stabilă, încât energia să poată circula prin centrul vieţii, adică prin zona abdomenului. Circulaţia energiei este susţinută şi de circulaţia sângelui prin abdomen. Poziţia cu picioarele încrucişate favorizează luciditatea şi întăreste întrega persoană.

Concentrarea are nevoie de o poziţie care ar putea fi comparată cu un arc încordat. Prin această metodă corpul ajută spiritul să se adune. Prin această poziţie se trece în starea de meditaţie. Principiul Yin şi Yang se împlineşte şi în această metodă. Yang, al spiritului concentrat se eliberează în fenomenul 'a lăsa'.


Concentrarea conştiinţei aupra unui anumit punct, implică un sistem meridian puternic, prin care energia poate circula fără tulburări sau în disarmonie. Altfel nu ar fie posibil de a pastra punctul de concentrare. Concentrarea trezeşte energia psihică, care dacă ar putea să curgă liberă, ar provoca un sentiment de căldură, de curent energetic, care ar lărgii puterea conştiinţei, încât neam putea simţi ca fiind o parte dintr-un întreg. Însă dacă nu putem menţine concentrarea, din cauza circulaţiei nefavorabile ale energiei în meridiane, atunci ne vor cuprinde oboseala şi somnul.


Ce importanţă are Tai Chi-ul pentru meditaţie?


Corp şi spirit ajung la liniştea dorită prin mişcările curgătoare ale Tai Chi-ului. Respiraţia se regulează şi devine mai adâncă, încât Chi-ul poate să deblocheze şi să revitalizeze meridianele. Corpul şi spiritul se vor concentra asupra curenţilor de Chi. Dacă concentrarea va rămâne asupra principiilor mişcărilor, asupra tan tien-ului şi asupra curenţiilor de Chi, atunci elevul va intra în starea de meditaţie, a uitări de sine.


Metitaţia în viaţta de zi de zi


 

sitemap | contact | editorial details | copyright | guest nb.: